Fibula romană cu corpul în formă de ancoră

Fibula romană cu corpul în formă de ancoră

Corpul fibulei este puternic arcuit È™i are forma unei ancore cu braÈ›ele curbate È™i ascuÈ›ite la capăt. Traversa ancorei are o formă dreptunghiulară, fiind decorată cu mici triunghiuri sau „dinÈ›i de lup”. Fusul ancorei este decorat cu o nodozitate discoidală plasată lângă traversă iar capătul ancorei se termină cu un buton tronconic ce are în centru o proeminență.

Mecanismul de închidere este realizat separat de corpul fibulei. În partea superioară fibula are o placă protectoare de formă dreptunghiulară urmată de un suport găurit È™i un cârlig de prindere.

Resortul fibulei este format din 10 spire, cu coarda înaltă. Acul lipseÈ™te.

Portagrafa are o formă trapezoidală, fără perforaÈ›ii.Datare – a doua jum. a sec. II – primele decenii ale sec. III p. Chr.

Pe lângă rolul de podoabă, fibula are, mai ales, un rol utilitar, acela de a prinde veÈ™minte, printr-o construcÈ›ie comparabilă cu cea a acului de siguranță din zilele noastre. Fibulele sunt extrem de variate topologic È™i au o importantă valoare cronologică.

Fibulele nu erau accesorii obiÈ™nuite de îmbrăcăminte. Cele de aur erau insigne ce marcau rangul È™i funcÈ›ia unui purtător de chlamys. Regulile stricte ce stabileau purtarea fibulelor la curtea imperială în secolele IV-VI p. Ch. stabileau că împăratului îi erau destinate în exclusivitate pietrele preÈ›ioase, ca “insigne sacre È™i o podoabă interzisă È™i inaccesibilă supuÈ™ilor lor”.

Reconstituirea grafică a modului de folosire a fibulei romane a fost realizată de către Florentina Mărcuți, arheolog și desenator, colaborator MNCR.